Nimicuri fabuloase

Preotul Ioan a fost un fermecator personaj fictiv care a strabatut istoria medievala si renascentista a Europei. Se spunea ca e urmas al unuia din cei trei magi si ca e rege si preot al unui bogat tinut din orient ce fusese crestinat de Sf. Apostol Toma. Incepand cu 1165 au circulat mai multe variante ale unei scrisori ale Preotului Ioan catre basileul Manuel I Comenus, in care acesta isi descrie comorile de la curte iar in anul 1177 Papa Alexandru al II-lea isi trimite propriul consilier si medic drept ambasador la misterioasa curte din orient a Preotului. Europenii sperau ca situatia tot mai critica a cruciatilor si a Regatului Ierusalimului sa fie redresata prin ajutorul material si militar al tinutului oriental. Intorcandu-se din cea de-a V-a cruciada, Episcopul de Acre aduce si o veste buna: Regele David al orientului, nepotul Preotului Ioan, tocmai cucerise Persia, se intrepta spre Bagdad si urma sa ajute cruciatii. Partial adevarat, o mare armata din est facuse asta, dar nu era vorba despre vreo armata crestina ci de hoarda lui Gingis Han. Europa trimite in mod repetat ambasadori si misionari la curtea hanului tocmai pentru a repera misteriosul regat, iar in anul 1266, la curtea din Dadu a lui Kublai Han, nepotul pomenitului Gingis Han, ajunge Marco Polo.

Marco Polo, impreuna cu tatal sau Niccolo si cu unchiul Maffeo isi mutasera treburile negustoresti din Venetia in Constantinopole pe vremea Imperiului Latin al Constantinopolelui fondat de cruciati si venetieni dupa cea de-a IV-a cruciada. In cei putin mai mult de 50 de ani de existenta a imperiului latin, au alternat perioade de razboi cu cele de pace, in special cu cel de-al doilea tarat bulgar. Din respectivul tarat faceau parte bulgari, vlahi si greci, dupa cum fondatorul sau, Kaloyan, se numea Imparat al bulgarilor, grecilor si vlahilor. In taratul bulgar, vlahii faceau branza din lapte de oaie ce purta numele de caş dupa latinescul casus, iar grecii si bulgarii, branza din lapte de capra. Romanescul zgarie branza apare in cronicile bulgare ca zgarie caş, dupa cum este numit Imparatul latin Balduin I, invins de bulgari la Adrianopole in 1204. Termenul avea sensul nu de om de nimic, asa cum e astazi cunoscut, ci de crima de lezmajestate, iar despre incoronarea tarului Ivan Asen al II-lea in 1218 sta scris in cronici ca tarul a fost uns cu mir si a fost servit cu caşul de aur, adica cu branza valaha de oaie  de culoare aurie, ceea ce numim azi cascaval.

Cand Marco Polo ajunge la Constantinopole, termenul caş era folosit de catre negustorii bulgari si vlahi atat pentru a denumi branza de oaie cat si oaia in sine. Nu se stie daca legendele legate de lana de aur au determinat ca sa ajunga un simbol al incoronarii si al dreptului de a domni, cert e ca in 1959 Marco Polo impreuna cu familia pleaca din Constantinopole catre Crimeea (la timp, caci doi ani mai tarziu, orasul e recucerit de bizantini sub Mihail Paleologul, care ii orbeste pe toti venetienii cu fierul inrosit), ia o roata de caş de aur si pleaca sa-l caute pe Preotul Ioan. Ajunge in 1266, cum ziceam, la curtea lui Kublai Han, si cand se intoarce de acolo ii povesteste papei ca Gingis Han a infrant in lupta pe Preotul Ioan pentru ca acesta refuzase sa-i dea mongolului mana fiicei sale. Hanul primeste insa branza de aur pe care o numeste kashkaval, termen care prin Timurzi ajunge sa fie folosit si in Imperiul Otoman, de unde e adus de catre negustori in Sicilia si Neapole unde primeste numele de caciocavallo.