William din Ockam si tricourile cu cranii
Era vara anului 1992, iar eu nu doar ca mergeam la primul concert serios, cu Metallica, AC/DC si altii, dar faceam asta purtand un tricou cu cranii. Si nu imi puneam nicio intrebare despre respectivul tricou.
Deh, am mai crescut de atunci, si acum, vazand un afis cu un craniu, intrebarea s-a ivit natural: al cui e craniul de pe afis? William din Ockam, vazand un tricou cu cranii, exact asta ar fi spus: universalele nu exista, exista doar craniul lui Ion, Petre, Luminita, etc. Astfel, daca am vedea un tricou cu Metallica (de exemplu) am fi tentati sa credem ca e craniul vocalistului, ceea ce ne-ar indemna sa mergem la concertele lor, cat sunt inca in viata. Dar un craniu care nu se gaseste pe un tricou cu vreo formatie? Daca universalele nu exista, atunci in minte imi vine craniul lui Yorick, care ii insira lui Hamlet monologul:
“Alas, poor Yorick! I knew him, Horatio; a fellow of infinite jest, of most excellent fancy; he hath borne me on his back a thousand times; and now, how abhorred in my imagination it is! My gorge rises at it. Here hung those lips that I have kissed I know not how oft. Where be your gibes now?” (Hamlet, V.i)
Asadar, are un sens sa consideram ca fiecare craniu de pe un tricou sau afis este al lui Yorick, iar motivul ar fi un memento mori (ilustat si rasilustrat in pictura. Vezi doar cazul lui Delacroix). Problema e ca si conceptul de memento mori a evoluat, daca in antichitate era un indemn la a ne trai clipa, in evul mediu crestin era un indemn la morala: nu stii cand mori, asa ca fereste-te depacat, si caieste-te de cele deja comise!
Opusul unui tricou cu cranii este tricoul cu capete micsorate jivaro din moment ce craniul este scos in timpul procesului de micsorare. Daca respectivele capete erau simbol al puterii celui care le poarta, prin contrast, un tricou cu craniu ar siboliza o depasire a conceptului de dusman (propriu genurilor de muzica ce nu au in vestimentatie tricourile in discutie), si atunci, daca nu exista universale, craniul ar fi al purtatorului.
Dar ce ne facem cu cetatenele senioare, mai ales de la sate, care poarta tricouri cu cranii?
Stiu ca risc sa supar moastele vreunui sfant, dar totusi, nu ma pot abtine sa nu zic ca, poate, craniul apartine celui care il lustruieste. Daca asta din mana e craniul lui Y, atunci unde, si mai ales cine e Y? Cetatenele isi vor purta pana una alta craniile intre urechi si, eventual, si pe tricou, dar ma tem ca nici una, nici alta nu sunt forever…Cred ca Ockham nu ar fi de acord cu mine, dar de, pe vremea lui erau mai putine cranii suparatoare.
da, si al cui a fost scheletul pe care se preda anatomia in generala, liceu si facultate?
Al lui Yorick, clar! Putea fi folost deopotriva ca material didactic la orele de dramaturgie, si pe de alta parte, se gasea in scoala cam din vremea elisabetana. Sau asa parea.
Ha, ce suprema ironie sa fii depasit in faima, anduranta si exhibitionism de propriu-ti schelet. Cine ar putea indura asta? Acum inteleg de ce spiritele pot fi geloase si se intorc sa bantuie
De asemenea, asta lumineaza partial si politica de infometare din lumea modei. fara legatura..sau mai stii?