Nimicuri fabuloase

A saptea cruciada, cum se stie, a fost un dezastru. Condusa de Ludovic al IX-lea al Frantei,  scopul ei era cucerirea Egiptului, de unde aprovizionati cu grane, sa poata recuceri Ierusalimul. Armata crestina ocupa usor fortareata Damietta in martie 1249, unde raman blocati de revarsarea Nilului pana cand, in noiembrie sultanul Salih Ayyub moare, ceea ce in determina pe Ludovic sa inceapa marsul catre Cairo. Ajunsi la canalul Ashmum, o parte a armatei crestine condusa de fratele regelui, contele Robert d’Artois “cel bun” si intregul contingent de templieri reuseste sa treaca canalul cu ajutorul unor ghizi locali si incepe asaltul fortaretei Al Mansurah. Mamelucii, condusi de Baibars preiau conducerea fortelor care aparau orasul (marcand inceputul unei lungi dominatii a mamelucilor in Egipt). Baibars deschide peste noapte portile orasului si lanseaza in tabara crestina zvonul ca au parasit Al Mansurahul. Cruciatii patrund in graba in oras, doar pentru a se treze atacati din toate partile pe ingustele strazi ale orasului. Robert d’Artois se retrage intr-o casa, si lupta eroic pana cand, intr-un final e ucis, iar din masacrul ce a urmat reusesc sa scape numai cinci cavaleri templieri. In contraatacul de dupa batalie Ludovic insusi e capturat, si va fi rascumparat abia anul urmator.

In intraga Franta se declanseaza o isterie, intrucat regele era iubit, iar calugarii de pe domeniile contelui d’Artois postesc cu bere un an intreg (viitoarea bere Stella Artois). In 1250, regele rascuparat impreuna cu mai multi prizonieri eliberati se retrag la Acre, unde vine si regina, Marguerite de Provence. Cei cinci templieri si restul supravietuitorilor bataliei de la Al Mansurah erau intr-o stare psihica deplorabila si in tara sfanta, au fost dati in ingrijirea cavalerilor ospitalieri. Psihiatria a ramas necunoscuta in toata crestinatatea pana tarziu, intrucat pe vremea respectiva se presupunea ca suferinzii de afectiuni psihice, erau posedati, de fapt. Ospitalierii se rugau pentru templieri si pentru regina, care si ea avusese o cadere la auzul vestii ca sotul ei e capturat de mameluci. Ii ingrijeau in niste foste bai romane de langa Acre, loc pe care il numeau Tabara celor bantuiti de Ba’al al mamelucilor, pe scurt tabara Ba’al-mamluk. Despre tabara s-au pastrat in numeroase cronici, descrieri ale tipetelor ce se auzeau in miez de noapte, cauzate de nesfarsitele cosmaruri ale supravietuilorilor cazati acolo.

Din 1247, prin Diploma Ioanitilor, cavalerii ospitalieri incep sa se aseze in zona Severinului, spre a apara Ungaria de invaziile tatare. Li se da un teritoriu care se intindea pana la Olt, exceptand tara lui Seneslau. In raportul anual din 1253 al Ospitalierilor din Severin catre Marele maestru al ordinului, pe atunci Guillaume de Chateauneuf, se scrie: toti cei banuiti de furturi ori alte delicte sunt inchisi, iar din temnitele lor, tipau asa cum numai la Ba’al-mamluk s-a mai auzit.

Au trecut peste 750 de ani de atunci, dar doua lucruri au ramas neschimbate: oltenii sunt cei mai vocali romani, iar cuvantul pentru un loc in care sunt tratati suferinzi psihic se numeste Ba’al-mamluk, sau pe scurt, balamuc.